Marcos, eu sunt VERONICA GIULIANI, servitoarea lui Dumnezeu și a Fecioarei Maria.
Supranaturala mea suflet a fost întotdeauna ars de cel mai pur și intens foc al iubirii pentru Domnul și Mama Sa, în timp ce trăiam încă pe pământ. Iubirea mea era atât de puternică încât mi-a adus harul să primesc în trup stigmatele patimilor lui Isus Hristos, Domnul nostru. Prin harul lui Dumnezeu, prin uniunea supranaturală a sufletului meu cu Inima Sa, voința Sa și binecuvântarea divină, am devenit alt Isus, un alt Cristos Răstignit. Am devenit o copie perfectă a Doamnei Durerilor, cu inima ei străpunsă de săgeți de durere. În sufletul meu focul iubirii pure și supranaturale care mă consuma era atât de puternic încât nu puteam opri să mă consum în fiecare clipă în acest cuptor al iubirii, fără niciodată să opresc să-mi dau totul Domnului sau să mă consum ca ceară la căldura focului pe altarul Tatălui divin. Când sufletul este plin, el este posedat de o asemenea iubire, asemănătoare cu cea pe care am avut-o eu, și nu știe cum să trăiască decât consumându-se din dorințele de a-i iubi mai mult pe Domnul, iar această dorință care îl consume face ca el să nu găsească odihnă în ceva altceva afară de Iubitul său. Astfel, sufletul care îi iubește pe Domnul și Mama Sa cu toată inima sa nu găsește niciodată odihnă, nici liniște, nici bucurie, nici plăcere sau satisfacție completă în ceva altceva afară de ei, într-o altă iubire decât a lor. Astfel, sufletul care este consumat de focul divinei iubiri nu are alta odihnă decât Inima lui Isus, ci rănile Sale, voința Sa adorabilă, ci inima nepatrată a Mariei și cel mai iubit inimă a Sfântului Iosif cu durerile sale.
Suprădușul care iubește așa, nu găsește pace în nicio parte decât în brațele, pe gâtul, al Domnului său Iubit, al Domnului nostru Isus Hristos. Suprădușul îl caută pe El, îl caută și pentru el nu există niciun lucru care să fie suficient de mare, dureros sau greu încât să-l oprească în căutarea Iubitului său, în căutarea Domnului său, în dorința de a-L cunoaște, de a-L găsi, de a-L îmbrățișa, de a se uni cu El pentru totdeauna prin legături făcute din foc pur, foc de iubire pură. Și chiar dacă suprădușul ar trebui să căută până la capetele pământului pe Domnul său, îl caută, nu se odihnește și când îl găsește atunci suprădușul se bucură, se bucură, se odihnește în sfârșit în pacea posesiunii Binei pentru care căută atât de mult, a Supremului Bun dorit cu atâta ardoare de inima sa. Pentru aceasta suprădușul se bucură când îl întâlnește pe Iubitul său și altceva nu mai vrea sau dorește afară de acesta, ci același lucru și în tot ce face imprime semnătura foarte distinctivă a acestei iubiri, sigiliul indeleibil al acestei iubiri care se șterge niciodată de vremea, nici de durere, nici de suferință, nici chiar de spirite infernale sau de orice ființă creată. Căci așa cum a spus Apostolul: "iubirea este puternică ca moartea. Da, puterea ei e atâta încât când se imprime pe un suprăduș nu mai poate fi oprită niciodată de nimeni, nici ceva și în tot ce face imprime valoare veșnicie, prin urmare orice suprădușul care iubește Supremul Bun, care-iubește Domnul cu toată inima sa, în tot ce face, vede, simte, gustează semnătura, semnele adevăratei iubiri. Adevărată iubire. Iubirea pe care o căutau sfinții, pe care noi, cei binecuvântați, am dorit mai presus de orice și pentru care au renunțat la tot ce aveau. Divină iubire, iubire a lui Dumnezeu. Iubire veșnică și supranaturală. Foarte nemăsurată. (Notă: Sfânta Veronica vorbește ca dacă ar gândi în voce sau să vorbească cu sine) foarte necomparabilă că nimic, nici un comor, iubire sau lucru din acest lume nu poate sa se compare cu ea sau să o depășească pe valoare. Iubirea care daca suprădușul o deține are tot ce-i trebuie, nu îi lipsește nimic. A reușit, a ajuns la palma triumfului, a cucerit coroana supremului fericiri căreia omul o doreste și o cauta nefericit în acest lume de lucruri trecătoare, iluzorii, mincinosi si depășite.
Fericit este suprădușul care se deschide acestei iubiri, care primește această iubire în sine și-i dă tronul inimii sale și al vieții sale, căci în acest suprăduș iubirea lui Dumnezeu va trece de la triumf la triumf, de la victorie la victorie, de la lucru la lucru, de la rod la sfințenie și în acest suprăduș iubirea Supremului Bun se va bucura, acolo se va odihni, va pune cortul său și va trăi cu el pentru totdeauna!
Tuturor voastră, în această clipă vă binecuvântez și spun: urmați această școală de sfințenie a Maicii Domnului. Am urmat calea iubirii perfecte la care ea, Sfântul Iosif, Domnul și noi, Îngerii și Sfinții, v-a îndrumat aici în toate aceste luni, ani! Urmați fiecare zi cu disprețul pentru voi înșine, cu dragostea sublimă pentru Dumnezeu și cu dorința de a fi tot mai conformi voinței lui Dumnezeu. Promit să imprim pe inimiile tuturor celor care mă cer ierile Domnului nostru Isus Hristos, adică o iubire vie pentru patimile Domnului, o adevarată compasiune pentru patimile Lui și ale Doamnei Dureroase, și o adevărată devotie față de sfintele rănile Domnului Isus. Și promit să conduc aceste suflete la o uniune perfectă, arzătoare și adâncă de iubire cu Domnul nostru răstignit.
Vă binecuvânt pe toți acum, aici în această Capelă, în acest Loc Sfânt care pentru Noi, sfinții din Ceruri, este mai drag și prețios decât restul lumii, și în această clipă vă las pacea".