Frați,
V-am învățat să nu vă plângați dacă acea gură este oțet și fel de galben — dată nu numai buzelor voastre ci adesea inimii voastre, care cere să iubească și primește ofense fără sfârșit.
Aduceți-aminte că Isusul vostru a avut Inima Saturată cu această cea mai amară amestecătură. V-am învățat pe cine să îl chemați în orele când durerea vine asupra voastră și pare că toții, chiar și Dumnezeu, v-au abandonat.
Am fost, pentru scumpul răscumpărării, adevărat abandonat de Tatăl, dar totuși L-am chemat pe El. Aceasta este ceea ce trebuie să faceți, o copii, în timpurile încercărilor și durerilor. Chiar dacă Dumnezeu v-ati părea depărtat, chemați-L totuși pentru ajutor. Dați-I dragostea filială oricând, și El v-a da darurile Sale. Ele nu vor fi cele pe care le-ați cerut; vor fi altele mai utile pentru voi.
Încredeți-vă în Domnul și Tatăl vostru; El v-iubește și v-providează.
Credeți întotdeauna asta: Dumnezeu răsplătește pe cei care cred în Bunătatea Sa.
Dar înainte de a rosti cuvintele finale — în care durerea îngrijorată a acelei morți s-a unit cu bucuria câștigării Vieții pentru voi — am vorbit fraza: “Tate, în mâinile Tale Îmi încred Spiritul Meu.”
Spiritul lui Hristos nu avea nevoie de Milostivirea Divină. Era Spiritul Divine și Nevinovat al Fiului, al Tatălui și al Imaculatei.
Dar am vrut să-ți învăț că singura lucrare prețuoasă în viață și mai mult decât viața este: duhul. Acesta trebuie să aibă toată grija ta pe parcursul existenței tale și la ora morții. Tot ce deținești pământului e ceva care moare cu trupul. Nimic nu te urmează în viata cea de-apoi. Dar duhul rămâne; duhul te precede, iar el este cel care stă înaintea Judecătorului și primește primul judecată. Te binecuvântez.
Stăpânul tău.
Reflecție asupra mesajului:
Iisus s-a arătat din nou ca Stăpân, pentru a liniști durerile inimilor noastre, acel sentiment de singurătate și părăsire pe care îl simțim în momentele grele ale vieții, când ne dorim puțin dragoste dar primim doar insulte.
Ce trebuie să facem atunci când durerea lovește la ușa inimilor noastre, când suntem disperați, când nu putem face altceva decât a plânge pentru tot ce ne întâmplă? Trebuie SĂ-L IMITĂM, să facem ceea ce El a făcut pe Cruce: să chemăm pe Dumnezeu Tatăl, să-I arătăm dragostea ca copii, încrederea noastră fără condiții, știind că, fiind un bun Tată cum este, ne va da ceea ce e bine și util pentru noi — chiar dacă nu e ceea ce cerem sau credem că ne ajută.
În final, Iisus ne învăță că singura lucrare care contează este duhul nostru, acea suflare divină care a existat și înainte de nașterea noastră și va continua să existe chiar după ce trupurile noi vor muri. Va fi duhul nostru cel care se va afla în fața lui Dumnezeu, purtând toată greutatea faptele bune și păcatele noastre, pentru a fi judecat.
Să fie tăcerea pe care Iisus m-a impus să fie o cauză de reflexie pentru fiecare, pentru că ceea ce El cere este ca atenția noastră să se îndrepte doar către El și Tatăl, iar fiecăruia dintre noi să avem mai mult grija de sufletul nostru.
Sursă: ➥ LaReginaDelRosario.org